concert de colinde la Terespol, Polonia. 1 Februarie 2009

crez brazilian

cu siguranţă nu e un crez teologic, nu e o formulă de credinţă totală, ci una profund spontană, umană şi cu un discurs puternic. Din biserica metodistă braziliană (da, există şi aşa ceva)

I DO NOT BELIEVE IN THE GOD of the magistrates nor in the god of the generals or of patriotic oratory.
I DO NOT BELIEVE IN THE GOD of gloomy hymns nor in the god of courtrooms or of preambles or constitutions and epilogues to eloquent speeches.
I DO NOT BELIEVE IN THE GOD of good fortune of the rich
nor in the god of fear of the wealthy
nor in the god of happiness of those who rob die people.
I DO NOT BELIEVE IN THE GOD of false peace nor in the god of justice which is not of the people nor in the god of venerable national traditions.
I DO NOT BELIEVE IN THE GOD of vacuous sermons nor in die god of formal greetings or of loveless marriages.
I DO NOT BELIEVE IN THE GOD made in the image and likeness of the powerful nor in the god invented as a sedative for the misery and suffering of the poor.
I DO NOT BELIEVE IN THE GOD who sleeps within church walls or lies hidden in church safes.
I DO NOT BELIEVE IN THE GOD of the commercialized Christmas nor in the god of slick advertising.
I DO NOT BELIEVE IN THE GOD made out of lies
as fragile as clay pots
nor in the god of the established order
which rests on disorder
and acquiesces in it.

THE GOD I BELIEVE IN was born in a cave.
He was a poor.
He was hounded by a foreign king
and wandered through Palestine.
He made the people his companions
and gave bread to the hungry,
light to those in darkness,
freedom to those who lay in bondage
and peace to those who prayed for justice.
THE GOD I BELIEVE IN
put human beings before law
and love in place of old traditions.
He had no stone on which to lay his head
and mixed with the poor.
His only dealings with learned people
were when they questioned his word.
He appeared before judges
who tried to find him guilty.
He was seen with the police
as a prisoner.
He entered the governor's palace
to be flogged.
THE GOD I BELIEVE IN
wore a crown of thorns.
His tunic was woven entirely of blood.
He had escorts to clear his way before him to Calvary,
where he died, between thieves,
on the cross.
THE GOD I BELIEVE IN is no other than the son of Mary, Jesus of Nazareth.
Every day he dies crucified by our selfish acts. Every day he rises from death by the power of our love.

Mărturie prin prietenie

Congresul tinerilor români din Germania

În zilele de 14-15 noiembrie 2009, s-a desfăşurat la Nürnberg al doilea Congres Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Germania (ATORG). Întrunirea a avut loc la Catedrala „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ de la sediul Mitropoliei, cu binecuvântarea şi participarea ÎPS Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Centrale şi de Nord şi, a PS Sofian Braşoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi preşedinte al ATORG, a părintelui profesor Vasile Mihoc de la Sibiu precum şi cu participarea mai multor preoţi şi a multor tineri din întreaga Germanie, membri proaspeţi sau mai vechi ai Asociaţiei. Congresul ATORG de anul acesta a avut ca temă centrală prietenia, ca virtute de căpătâi pentru tânărul creştin ortodox.

Precedată de săvârşirea slujbei Utreniei şi a Sfintei Liturghii în biserica mitropolitană, conferinţa a început cu discursul preşedintelui asociaţiei, Prea Sfinţitului Sofian. În cuvântul rostit, Prea Sfinţia Sa a menţionat că rolul de căpătâi al fiecărui membru al ATORG este cultivarea prieteniei, iar acest lucru înseamnă vieţuirea împreună ca fraţii, premisă fundamentală în ajutorarea celui de lângă noi. A fi membru al asociaţiei nu înseamnă vreun profit, ci împlinirea binelui şi purtarea crucii personale, de creştin autentic, dar şi a aceleia comunitare, prentu că nu suntem simpli indivizi, ci membrii unei comunităţi ecleziale. Asociaţia, după modelul Bisericii, se bucură şi suferă prin membrii săi. Mărturisirea credinţei nu poate fi făcută altfel decât prin faptele noastre, ale fiecăruia, individual şi în comun.
Congresul nu a însemnat numai planuri, ci şi analiza şi critica anului ce a trecut, constatându-se faptul că mai este încă mult de muncă, pentru ca obiectivele asociaţiei să fie atinse. Aceasta nu înseamnă câtuşi de puţin o analiză negativă. Însăşi prezentarea membrilor actuali precum şi a celor proaspăt veniţi a întregit definirea rolului ATORG în cadrul Bisericii. Fiecare şi-a mărturisit propriile experienţe şi pe cele comune din parohie, oferind astfel modele vechi şi noi, pline de ingeniozitate şi prospeţime tinerească pentru programele asociaţiei, dorite pe două niveluri, unul parohial, iar al doilea general.
În aceeaşi sesiune, tinerii de la parohia “Sf. Gheorghe“ din Tübingen au adresat o invitaţie tuturor membrilor la o primă conferinţă regională, care va avea loc în vechiul oraş universitar la sfârşitul lunii ianuarie 2009, iar tema propusă este “Comunitate şi comuniune”, o dezbatere pe mai multe planuri ce va fi detaliată cât de curând. Această primă întâlnire propusă în afara centrului mitropolitan a dus la stabilirea de comun acord a două întâlniri anuale regionale, în diferite centre parohiale de pe cuprinsul Germaniei. Pe lângă ele, rămâne în plan congresul general anual al asociaţiei, stabilit prin statut într-una din duminicile de după sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.

Despre prietenie cu părintele Vasile Mihoc

La ceas de seară, tinerii au avut bucuria de a asculta cuvântul de învăţătură al părintelui Vasile Mihoc, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, despre prietenie în Sfânta Scriptură, la Sfinţii Părinţi, dar şi despre modul în care o relaţie de prietenie trebuie actualizată astăzi. Prietenia autentică, afirma Sfinţia Sa, citând din cărţile sapienţiale, este jertfelnică şi solicitantă. Ea nu e întotdeauna simetrică: un prieten adevărat nu aşteaptă de la partener aceeaşi dragoste pe care oferă, fiindcă miezul unei prietenii nu este a primi, ci a da celuilalt atât de mult cât este omeneşte posibil şi nu doar omeneşte, pentru că harul lui Hristos face posibile pe cele apparent cu neputinţă.
Prietenia dintre noi, mai adăuga părintele, are ca model prietenia dintre Domnul Iisus Hristos şi Apostolii săi, pe care El îi trimite în lume să propovăduiască iubirea aproapelui ca pe propriul sine (Ioan 13, 34 şi Matei 22, 39). Dacă dragostea pentru aproapele este o poruncă dumnezeiască, prietenia este văzută un dar divin de mare preţ. Bogăţia pe care ţi-o oferă un prieten nu poate fi întrecută de nici o altă bogăţie din lumea aceasta, pentru că ea dă odihnă inimii şi împlinire vieţii. Prietenia lui Hristos nu se dezminte niciodată, de aceea nici noi, ca prieteni ai Lui nu trebuie să suportăm injuriile pe care lumea actuală I le aduce. Noi trebuie să ne facem mărturisitori vii ai iubirii pentru El prin trăire şi propovăduire. Aceste cuvinte au fost ecoul propunerii Prea Sfinţitului Sofian, ca pe viitor sloganul asociaţiei să fie “Mărturie prin prietenie”

Obiectivele ATORG

Înfiinţată pe data de 22 noiembrie 2008 la iniţiativa Părintelui Mitropolit Serafim, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Germania şi-a propus organizarea de întâlniri, congrese tematice, conferinţe cu părinţi duhovnici şi alte personalităţi ale Ortodoxiei româneşti. Pe lângă aceastea, alte obiective sunt intensificarea legăturilor între tinerii ortodocşi români din întreaga Germanie şi întărirea cunoştinţelor despre propria indentitate ortodoxă într-o lume în care propriile valori şi tradiţii spirituale tind a se pierde foarte repede. Pe viitor, pe lângă întâlnirile în parohii, se vor organiza pelerinaje la centre de spiritualitate din România şi Germania şi unele acţiuni de întrajutorare a celor aflaţi în dificultăţi de ordin spiritual ori material.
Pe lângă asociaţia generală ATORG, la multe dintre parohiile româneşti s-au organizat deja filiale parohiale ale tinerilor, în interiorul cărora au loc cateheze, întâlniri pe teme biblice sau patristice, ori vizite în cadrul parohiei.

Începutul Postului Naşterii Domnului

Întâlnirea tinerilor la centrul mitropolitan a avut loc o dată cu începutul postului Crăciunului, motiv pentru care ÎPS Serafim a binecuvântat pe cei de faţă înainte de întoarcerea în parohiile proprii, arătând importanţa vieţii în curăţenie şi smerenie, în comuniune nu doar de credinţă, ci şi liturgică. Încheierea congresului a avut loc după oficierea Sfintei Liturghii duminicale la catedrala mitropolitană şi rostirea cuvântului de învăţătură la Duminica Samarineanului Milostiv, de către Înalt Prea Sfinţia Sa, care a îndemnat la aplicarea constantă a îndemnului să ne iubim aproapele ca pe noi înşine.

in memoriam Gheorghe Dinică

1 ianuarie 1934 - 10 noiembrie 2009

Germania celebrează 20 de ani de la căderea zidului Berlinului

Sărbătoarea Libertăţii la Berlin

În ciuda unei ploi mărunte şi reci specifice toamnei târzii în Berlin, la 9 noiembrie 2009 cancelarul Angela Merkel, însoţită de foştii lideri ai anilor 90, Lech Wałęsa şi Mihail Gorbaciov, a marcat începutul festivităţilor dedicate căderii „zidului ruşinii” prin trecerea peste podul Bornholmer, primul loc prin care berlinezii din est au putut trece, acum 20 de ani, în partea liberă a oraşului. Discursul doamnei cancelar, ca şi toate celelalte discursuri susţinute de oficialităţi germane sau de oaspeţi din întreaga lume pe parcursul întregii zile, precum Hillary Clinton sau Nicolas Sarkozy, au accentuat ideea că evenimentul căderii zidului Berlinului a însemnat începutul libertăţii nu doar pentru Germania, ci pentru întreaga lume, de sub opresiunea comunistă.

Scurt istoric al Zidului Berlinului

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în 1945, cele patru puteri învingătoare, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică, au convenit la împărţirea Germaniei şi a Berlinului în patru zone de ocupaţie militară. Curând, zonele de ocupaţie ale ţărilor occidentale au fuzionat, din punct de vedere administrativ. Războiul rece începea.

Construcţia zidului Berlinului a început la 13 august 1961, când autorităţile est-germane şi cele sovietice din sectorul berlinez ce se afla sub control comunist au hotărât oprirea valului de emigranţi către Germania de Vest. Până la acea dată se estima că numărul refugiaţilor ajunsese la mai bine de trei milioane şi jumătate. Cei 156 de kilometri de zid care urmau să înconjoare cartierele vestice ale Belinului, aflate sub administraţia americană, britanică şi franceză au fost gata în câţiva ani, timp în care tentativele de trecere din est in vest au continuat, făcând numeroase victime. Enclavizat, Berlinul de Vest a rămas să fie alimentat cu ajutorul unui „pod aerian” de către puterile occidentale, care au protestat oficial, prin intermediul liderului american J. F. Kennedy, care a rămas celebrul prin discursul său în faţa porţii Brandenburg, cu formula „Ich bin Berliner” (eu sunt berlinez).

Succesul sindicatului Solidaritatea, condus de Lech Walesa în Polonia, în 1981 şi deschiderea graniţelor spre vest de către guvernele maghiar şi ceh, în 1989, au oferit o nouă posibilitate pentru fugarii est-germani către vest. În contextul crizei generalizate în întreg blocul comunist şi la o săptămână de la sărbătorirea a 40 de ani de la constituirea RDG, noile autorităţi comuniste de la Berlin au decis redeschiderea graniţelor către vest, la data de 9 noiembrie 1989, acest act constituind începutul procesului de unificare a Germaniei, complet peste doi ani.

Piesele de domino la Poarta Brandenburg: "reacţia în lanţ"

Într-un discurs la podul Bornholmer, Joachim Gauck, fost agent STASI în urmă cu 20 de ani, declara că gemeraţiile est-germane au învăţat de la statul totalitar să fie temători şi supuşi, dar că la „examenul” din 9 noiembrie au răspuns prin 4 cuvinte care le-a adus libertatea înapoi: „Wir sind dasVolk!” („Noi suntem poporul!”), iar căderea zidului Berlinului constituie o sărbătoare pentru întreaga Europă şi îndeosebi pentru ţările care au trebuit să suporte regimul totalitar timp de aproape jumătate de veac.

Ceremoniile au continuat cu o slujbă ecumenică la biserica Gethsemane-Kirche, locul de adunare al disidenţilor est-germani până în 1989, apoi cu o recepţie oferită de preşedintele german, Horst Koehler la palatul prezidenţial, oaspeţilor şefi de state din întreaga lume.

Seara, sub aceeaşi ploaie deasă, miile de berlinezi şi turişti din toată lumea au asistat la căderea unui zid făcut din piese de domino uriaşe din polistiren, simbolizând reacţia în lanţ stârnită de căderea zidului berlinez, în urmă cu 20 de ani. Tocmai de aceea, cel care a fost ales să împingă prima „piesă” a domino-ului a fost Lech Wałęsa, cel care în anii 80 a iniţiat prima mişcare anticomunistă încununată cu succes. El a menţionat faptul că nici o politică, fie ea bazată pe interese economice, fie pe violenţă, nu a putut să împiedice căderea comunismului, iar scopul generaţiei de astăzi este acela de a lupta împotriva separaţiilor, a zidurilor care încă despart naţiuni. Căderea pieselor pictate de domino a continuat sub aplauzele mulţimii, oprindu-se în ultima piesă, din beton, pictată simbolic cu ideograme chinezeşti, simbol al revoluţiei înăbuşite din piaţa Tienanmen din Beijing, în 1989.

„Sărbătoarea libertăţii” de la Berlin a fost marcată şi în alte capitale europene, aceasta din urmă fiind una din şirul de festivităţi închinate anul acesta libertăţii, pe lângă cea de 50 de ani de la începerea celui de-al doilea război mondial (în Polonia, la 23 iulie şi 17 septembrie), urmând să fie urmată de festivităţile din celelalte ţări est-europene, la 20 de ani de la restaurarea democraţiei.

Islamul - o religie a violenţei?

Săptămâna trecută a venit în căminul unde locuiesc un coleg nou. E din Nigeria şi îşi scrie teza de doctorat în Vechiul Testament, pe capitolele din Geneză care se referă la Avraam. Ştie ebraică foarte bine, a predat 5 ani acolo ebraica deja şi se plimbă mereu cu o carte a Genezei în ebraică, subliniată puternic cu roşu şi verde. Chiar acolo în Nigeria, pentru noi o ţară poate prea exotică, pentru a fi admis la doctorat trebuie să susţii un examen dur la ebraică şi greaca veche şi uneori şi la aramaică. El provine dintr-o comunitate creştină de undeva din centrul ţării, care a strâns cu greu pentru el suma de 1000 de euro, astfel ca el să poată studia aici la Tubingen timp de 2 luni.
Pentru necunoscători (şi eu, de altfel), Nigeria este o ţară multiculturală, cu 120 de milioane de locuitori care vorbesc ceva mai bine (nu e o glumă) de 100 de limbi diferite, iar limba care îi uneşte e engleza, limbă pe care colonialiştii britanici au impus-o. De altfel, ţara şi-a căpătat independenţa de-abia prin anii `60. În sud, majoritatea sunt creştini, iar în nord, în Sahel (un fel de semi-Sahara), majoritatea musulmani. În centru, acolo de unde vine el, majoritari (relative) sunt creştinii, însă în ultimii ani musulmanii au fost autorii multor atentate anti-creştine, cu scopul de a-i intimida pe aceştia şi a-şi impune supremaţia prin forţă. Matthew, că aşa îl cheamă, spune că asocierea musulman-violent nu este un clişeu pe care chiar şi papa l-a rostit. El spune că e un adevăr probat de mult prea multe ori pe pielea creştinilor, azi, la el acasă.
Să fie islamul o religie a violenţei sau a impunerii cu forţa? Să fie cazul nigerian o simplă întâmplare scoasă din contextul general mondial? Sau din contră, doar un exemplu din rândul multor altora?

Invitaţie la conferinţă